Despre ipocrizie

Să nu mai dai ochii cu mine, decât ţinându-i în pământ,

Să nu-mi întinzi mâna-ţi ascunsă, ce-a căutat să mă lovească,

Să nu-mi mai dai sărutul tău făţarnic, al Iudei legământ,

Şi nici îmbrăţisărea ta perfidă ce-a căutat să ma orbească!

Să nu îţi mai aşterni vreodată cuvântul tău, să stea opac,

Pe străveziul gândurilor mele ce-am scris cu inimă curată!

Ţi-am dat respectul şi iubirea, sincer, fără să mă prefac,

Şi mi-ai întors batjocură şi ură, minciună veşnic neiertată.

Ai vrut să cauţi tu trădarea, si m-ai trădat în primul rând!

Avid tu mi-ai vânat ipocrizia, dar ai fost primul ipocrit!

Ai vrut să îţi salvezi onoarea, în schimb onoarea mea vânzând,

Doar pentru bănuieli nebune, ce-n minte singur ţi-ai sporit.

Dacă m-aş fi gândit vreo clipă să stau la locul meu cuminte,

În semn de prietenie, loialitate şi dragoste ce ţi-am purtat,

Prin ce-ai făcut şi ce ai spus, prin ale tale fapte şi cuvinte,

Fără să vrei, de grea povară a conştiinţei m-ai scăpat.

Rămâi dară cu bine, fost prieten ce mi-ai stat în inimă aproape,

Căci eu mă duc spre oameni care vorbesc onest pe dinainte.

Şi nu te osteni răspuns pe dată la scrierea-mi să-ţi scape,

Căci eu de-acum de tine nu vreau să-mi mai aduc aminte.