Ce face o melodie să fie frumoasă? Sau mai corect spus: de ce ne place o anumită melodie?
Am descoperit pur întâmplător Je veux şi mi-a plăcut „la nebunie”, pentru rezonanţa pe care şi-o găseşte în starea mea de spirit. Să deconstruim punctual, însă nu din poziţia de critic (cunoştinţele necesare îmi lipsesc cu desăvârşire), ci, aşa cum spuneam, din perspectiva rezonanţei proprii:
Mesajul. Lupta împotriva materialismului sterp în esenţă, căutarea spiritualităţii şi a iubirii. Împreunare prin păstrarea individualităţii. Descoperirea libertăţii şi îmbrăţişarea propriei realităţi prin îndepărtarea de la constrângerile ideilor preconcepute. Politeţea excesivă şi ipocrizia puse în contrast cu francheţea şi naturaleţea. Şi toate principiile ce decurg din cele de mai sus.
Muzica. Şarmantă prin simplitatea liniei melodice, puternică prin jovialitatea sa. Bas de corzi, mai antrenant pentru mine decât cel de percurţie. Chitara clasică, emanând ca întotdeauna o anume căldură. În posesia unei urechi muzicale, aş fi putut pesemne să spun mai multe şi mai frumoase.
Vocea. Mi-s’pare o voce liberă, neatentă decât la propria plăcere şi bucurie. Vâfurile cu inflexiuni uşor guturale pe care le atinge îmi sunt în mod particular simpatice. Stilul în care fredonează este absolut adorabil. Mai ludică decât muzica, se armonizează perfect cu ea, rezultând o veselie auditivă de mult neîntâlnită.
Oamenii. Sursa jovialităţii şi a ludicului, emană bună dispoziţie. Impresionează forţa nonşalantă a trăirii. Lasă impresia naturaleţii, parcă viaţa lor de zi cu zi nu este altceva decât prestaţie artistică, pierzându-se astfel caracterul abstract al conceptului din urmă. Îmbucurător de generoşi cu zâmbetele.
Isabelle Geffroy îmi pare de o frumuseţe întrecută doar de desăvârşirea unei muze a cărei herghelie de gânduri galopează prin tihna sufletului meu.
Avem două link-uri: primul este videoclipul oficial, ce dă seama de multe spuse mai sus, iar al doilea este o înregistrare în care Isabelle străluceşte.
No comments:
Post a Comment