Friday, October 8, 2010

Puiet

Curând va ninge, pomul va căta din nou la Ceruri, oglindite în strălucitor covor de zăpadă neumblată. Nu bătrâneţile îl gârbovesc, ci setea de sevă proaspătă şi dădătoare de viaţă. Nu şi-a coborât ochii fiindcă nu mai tânjeşte după îmbrăţişarea Cerului, ci fiindcă îşi caută energia în ţărâna care îl ţine. Altoieşte-l cu ramură de ambiţie tânără, înmugurind a ardoare şi dragoste. Înveleşte-l în pătură caldă de răbdare şi credinţă. Îngrădeşte-l cu pavăză de stoicism şi curaj. Stropeşte-l cu apă vie de alinare şi încredere. Vei vedea atunci că îşi înalţă ramurile către Cerul la care visează. Uşor este să plantezi puiet firav în grădina oricui, însă anevoioase sunt îngrijirile ce îl transformă în falnic copac. Dar grădinarul iscusit îi va dărui oricărui copac cele trebuincioase pentru a nu cunoaşte nici bătrâneţe, nici moarte.

No comments:

Post a Comment