Acum aproape doi ani mă găseam într-un
atelier de pictură, în mijlocul celei mai crunte şi înălţătoare dezordini
creatoare, purtând o discuţie cu doi prieteni. Răstigneam împreună
manifestările scârboase ale sceleraţilor contemporani ce se intitulează cu un
tupeu abject artişti post-moderni, în special în artele plastice şi literatură.
Identificam atunci probabil cea mai oripilantă crimă săvârşită de astfel de
oameni, respectiv deturnarea atenţiei consumatorilor de la opera de artă în
sine la spectacolul ieftin şi de un talent simulat al “creatorului”.
Am rememorat de curând întreaga discuţie, plasată
de această dată în cadrul muzicii, în momentul în care am identificat
manifestarea autohtonă a unui stil ce prin natura sa luptă împotriva
criminalităţii post-moderne.
Cuantune
este o trupă românească ce abordează stilul Nu
Jazz, şi o face cu mare succes.
Nu
Jazz s-a individualizat la sfârşitul anilor ’90 ca mixtură între elementele
Jazz-ului şi improvizaţii Dance, Funk, Soul sau electronice. Fiind un stil
experimental, ce acoperă o plajă largă de variaţiuni, îşi asumă totuşi o
misiune universală: să fie tributar creaţiei muzicale în sine, nu dexterităţii
artştilor ce o interpretează. Spre deosebire de Acid Jazz, un stil înrudit ce
îmbină Jazz-ul clasic cu tonalităţi la fel de clasice de Rythm & Blues,
Funk sau Soul, Nu Jazz are un
caracter mai