Wednesday, March 9, 2011

Pentru Mama


Pentru cea mai frumoasă Mamă, stimată şi iubită,
În dar bucată a sufletului meu,
Din care a fost veşnic o parte înjumătăţită
Şi va rămâne-acolo stând mereu.

Şterge-ţi degrabă lacrima ce cade pe obraz
Că nu te-mbrăţişez cât îţi doreşti;
Înăbuşe suspinul ce-ţi scapă de necaz
Că nici nu te sărut pe cât pofteşti!

Căci nu-n îmbrăţişări, şi nici în sărutare
Stă dragostea ce ţi-o nutresc,
Şi oricum vor fi ele: puţine şi mai rare,
N-ai voie să nu ştii că te iubesc!

Pentru că tot ce sunt acum şi ce voi fi vreodată
Până în clipa în care am să mor,
Întreaga-mi viaţă ţi-e numai ţie datorată
Şi pentru asta te ador!

No comments:

Post a Comment